STRATEGIE 2014 - 2020

Regulament

declaratii de avere

Program de audiente

- înscrierea la audienţe se face la Compartimentul Monitorizare si Relaţii  Publice
- audienţele la conducerea  Direcţiei Generale de Asistenţa Sociala si Protecţia  Copilului Dambovita  au loc conform programului:


Director general
ing. Cristiana Bucur

joi,
ora 13.00

Director general adjunct care coordonează activitatea din domeniul protecţiei drepturilor copilului şi ale persoanelor adulte
jr. Doiniţa Dinu

luni,
ora 13.00

Program

• Aparat propriu:

-  luni, marti, miercuri, joi - 8,00 - 16,30
-  vineri - 8,00 – 14,00

• Centrul de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat – Telefonul copilului

- program permanent – tel. 0245983

RAPOARTE DE ACTIVITATE

RAPOARTE SOLUTIONARE PETITII

 

ALTE INFORMATII

 
Comunicate de presa

ZIUA NATIONALA A ADOPȚIEI
02.06.2015

Click pentru download comunicat

România are începând din anul 2014 o zi naţională dedicată adopţiei. Prin Legea 21/2014, ziua de 2 iunie a fost instituită ca Ziua Naţională pentru Adopţie.

Adopţia reprezintă o șansă pentru copiii a căror reîntoarcere în familia biologică nu este posibilă, astfel fiecărui copil trebuie să i se respecte dreptul de a crește înconjurat de dragoste și afecțiune, într-o atmosferă familială.
În județul Dâmbovița, în perioada iunie 2014 - iunie 2015, s-a realizat deschiderea procedurii de adopţie naţională pentru 33 de copii, 21 încredinţări în vederea adopţiei, 11 încuviinţări de adopţie naţională și 4 încuviințări adopție internațională. În aceeași perioadă au fost eliberate 32 atestate de familie/persoană potenţial adoptatoare.

Conform legii, procedura adopţiei interne cuprinde următoarele etape: procesul de evaluare a garanţiilor morale şi a condiţiilor materiale, cuprinzând evaluarea socială, evaluarea psihologică şi pregătirea în vederea asumării în cunoştinţă de cauză a rolului de părinte, finalizat prin atestare ca persoană/familie aptă să adopte; deschiderea procedurii adopţiei interne; încredinţarea în vederea adopţiei interne; încuviinţarea adopţiei interne și monitorizarea postadopţie. Pe tot parcursul procedurii de adopție, atât copiii cât și  familiile adoptatoare, precum și familiile naturale beneficiază de sprijinul profesioniștilor.

În toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești, primează principiul interesului superior al copilului.

La mulți ani tuturor copiilor care au fost adoptați sau așteaptă să fie adoptați, precum și familiilor care au adoptat sau urmează să adopte copii!


1 IUNIE – ZIUA INTERNATIONALA A COPILULUI
29.05.2015

Click pentru download comunicat

În data de 29 mai 2015, la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa (DGASPC Dâmbovița) au fost organizate manifestări dedicate zilei de 1 iunie -Ziua Internațională a Copilului, la care au participat vicepreședinții Consiliului Județan Dâmbovița, Adrian Dumitru și Marin Antonescu, secretarul general al județului Dâmbovița Ivan Vasile Ivanoff, primarul Municipiului Târgoviște, Cristian Stan, directorul general adjunct DGASPC Dâmbovița, Doinița Dinu, managerul regional Salvați Copiii România, Daniela Zoe și alți invitați.

Copii talentați aflați în plasament la asistent maternal profesionist au participat la un concurs de desen pe asfalt cu tema “Ziua copilului”, au oferit un spectacol de cântece și poezii și au participat la concursul "Mumia". Toți copiii au primit cadouri și diplome din partea organizatorilor.

În toate centrele din subordinea instituţiei au fost organizate manifestări dedicate zilei de 1 iunie. Astfel, copiii celebreză această zi cu poezii, cântece, jocuri distractive, concursuri sportive și mese festive.

De Ziua Internaţională a Copilului, urăm tuturor copiilor din judeţ o copilărie fericită și La Mulţi Ani!


Ziua Internațională a Familiei
15.05.2015

Click pentru download comunicat

În data de 15.05.2015, în Sala Mare de la Consiliul Județean Dâmbovița și Prefectura Dâmbovița, a avut loc un simpozion dedicat Zilei Internaționale a Familiei, la care au participat din partea organizatorilor, vicepreședintele CJ Dâmbovița, Adrian Dumitru, prefectul județului, Ioan Marinescu,  directorul general DGASPC Dâmbovița, Cristiana Bucur, directorul general adjunct DGASPC Dâmbovița, Doinița Dinu, director AJPIS Dâmbovița, Mihai Toni Ciprian, Mihaela Stănescu și Eugen Florea din partea Crucii Roșie-Filiala Dâmbovița, primarul municipiului Moreni, Constantin Dinu, primăria Dragomirești, Dragoș Vlădulescu, reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială Târgoviște, precum și familiile invitate.

Ziua de 15 mai a fost declarată de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite ca fiind Ziua Internațională a Familiei, printr-o Rezoluție dată în septembrie 1993. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului și susținută de Patriarhia României, ziua de 15 mai a devenit oficial Ziua familiei române.

În judeţul nostru, începând cu anul 2009, a devenit deja o tradiţie celebrarea acestei zile de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa,  Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa, în parteneriat cu Crucea Roşie – Filiala Dâmboviţa. 
Evenimentul a fost marcat  în data de 15.05.2015, printr-un simpozion, în cadrul căruia au fost prezentate materiale de către invitați și ca în fiecare an, acțiunea s-a  încheiat cu o festivitate de premiere a nouă familii din diferite localități din județul Dâmbovița.
În acest an, cele trei familii longevive, trei familii tinere și trei familii aflate în risc de excluziune socială au fost din localitățile Târgoviște, Moreni și Dragomirești. Toate familiile au primit diplome și premii cu sprijinul sponsorului SC ARCTIC SA GĂEȘTI, care a fost în fiecare an alături de organizatori, precum și torturi și flori oferite de către Crucea Roșie-Filiala Dâmbovița.

Prin acest eveniment s-a dorit sublinierea și accentuarea impactului pe care valorile familiei îl au sau ar trebui să îl aibă în România. Ca instituţie, familia conferă stabilitate unei societăţi, fapt pentru care este protejată atât prin legi scrise cât și nescrise, iar instituțiile prezente la acest eveniment, prin întreaga activitate, au în vedere toți cetățenii județului, de la naștere și pe întreg parcursul vieții.


 
© 2010 by DGASPCDB | Made by Floppy